10.08.2020 – 1

Anularea deciziilor fiscale când contribuabilii nu au putut accesa propriile dosare.

Noutăți | Tudorlegal | 10.08.2020

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunțat, în data de 4 iunie 2020, hotărârea în cauza C-430/19, C.F. SRL – cerere de decizie preliminară cu privire la interpretarea principiului general de drept european al respectării dreptului la apărare și la interpretarea principiilor care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al TVA-ului.

Potrivit CJUE, exigențele respectării dreptului la apărare impun ca în cadrul procedurilor administrative naționale de inspecție și de determinare a bazei de impozitare a TVA ului, o persoană impozabilă să poată accesa informațiile care figurează în dosarul său administrativ și care au fost luate în considerare la adoptarea unei decizii administrative.

În situația în care aceste drepturi îi sunt încălcate și se adoptă o decizie prin care i-au fost impuse obligații fiscale suplimentare, iar instanța sesizată constată că, în lipsa acestei neregularități, procedura ar fi putut avea un rezultat diferit, respectarea dreptului la apărare impune ca decizia administrativă să fie anulată.

Pentru mai multe detalii privind hotărârea CJUE

Basalic Mirela-Elena