Calitatea procesuală activă a beneficiarului proiectului de finanţare
Știri | Tudorlegal | 18.12.2020
Pe data de 11 decembrie 2019, a fost publicată Decizia nr. 6354/2019 privind calitatea procesuală activă a beneficiarului finanţării, într-o acţiune în anularea actelor administrative referitoare la nerambursarea unor cheltuieli aferente proiectului de finanțare, pronunțată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Problema de drept vizează modul de interpretare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce trebuie coroborată, în speţă, cu norma specială cuprinsă în O.U.G. nr. 66/2011.
În acest context, partenerul nu este un terţ desăvârşit în raport cu actele administrative atacate, ca să poată uza de dispoziţiile legii generale, care relaţionează calitatea procesuală activă în atacarea actului administrativ adresat altei persoane cu vătămarea unor drepturi sau interese legitime ale terţului. Astfel, el se găseşte într-un raport juridic cu destinatarul actului – beneficiarul finanţării, care-i permite apărarea drepturilor şi intereselor sale prin intermediul acestuia, în raport cu autoritatea administrativă emitentă, în condiţiile art. 46 coroborat cu art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011.
Cu alte cuvinte, specificul raporturilor de drept administrativ în cauză impun concluzia că legitimarea procesuală activă într-o acţiune în anularea actelor administrative referitoare la nerambursarea unor cheltuieli aferente proiectului revine exclusiv beneficiarului finanţării, chiar dacă aceste cheltuieli ar fi ale partenerului.
Elena Mirela Basalic
