Granturi pentru investiții – Cheltuieli eligibile
Știri | Tudorlegal | 14.12.2020
Pe data de 2 decembrie 2020, a fost publicată în cuprinsul Monitorului Oficial, procedura de implementare a măsurii „Granturi pentru investiții” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin O.U.G. nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Conform procedurii, IMM-urile pot solicita granturi cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro, iar finanțarea poate acoperi maximum 85% sau 70% din proiect. Totodată, solicitanții din regiuni mai puțin dezvoltate ale României vor fi nevoiți să acopere minimum 15% din valoarea proiectului, iar cei din regiunea București-Ilfov minimum 30% din valoarea proiectului.
Dacă ne întrebăm ce cheltuieli sunt eligibile pentru beneficiarii ajutorului de stat, acestea pot consta în:
– achiziție terenuri: maxim 10% din valoarea eligibilă a proiectului;
– achiziție de clădiri / realizarea de construcții noi / reabilitarea de clădiri existente;
– achiziție echipamente IT, active corporale, necorporale, alte mijloace fixe;
– autoutilitare;
– mobilier, obiecte de inventar;
– consultanță, proiectare, cheltuieli dirigenție;
– mijloace de transport mărfuri şi persoane – pentru firme specializate în transport, dotarea mijloacelor de transport existente;
– etc.
Astfel, se ajunge la concluzia că lista cheltuielilor eligibile pentru beneficiarii ajutorului de stat permite și cheltuieli imobiliare, inclusiv achiziții imobiliare, atâta timp cât sunt chestiuni care pot fi legate strict de activitatea economică a beneficiarului de ajutor de stat, fiind excluse spații rezidențiale – nu poate avea destinație locativă, fiind necesar să fie un spațiu comercial, industrial.
Granturile pentru investiții din cadrul schemei de ajutor de stat pot fi accesate din data de 3 decembrie 2020 și până pe 29 ianuarie 2021, pe platforma granturi.imm.gov.ro.
Basalic Elena-Mirela
