23.11.2020

CJUE: Contractele de antrepriză, tranzacțiile comerciale și întârzierile de plată

Știri | Tudorlegal | 23.11.2020

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat, printr-o hotărâre din 18 noiembrie 2020, asupra efectelor calificărilor noțiunilor de ”tranzacții comerciale” a contractelor de antrepriză având ca obiect realizarea unei lucrări.

Noțiunea de „tranzacții comerciale”, așa cum este definită în Directiva 2000/35 a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale, include acele „tranzacții între întreprinderi sau între întreprinderi și autorități publice care conduc la livrarea de bunuri sau furnizarea de servicii contra cost”, fără a menționa în mod expres contractele de achiziții publice de lucrări și, în general, realizarea de lucrări și fără a defini noțiunile de „livrare de bunuri” sau de „furnizare de servicii” care sunt menționate la acest articol.

Drept urmare, CJUE se apleacă asupra unei interpretări literale și sistematice a dispozițiilor incidente, observând că Directiva menționată prevede condiții pentru calificarea noțiunii de ”tranzacție comercială”. Însă, în înțelesul acestei noțiuni, nu pot fi excluse din domeniul material de aplicare contractele de achiziții publice de lucrări, mai ales că acestea sunt susceptibile de a furniza și servicii ori livrări de bunuri în vederea realizării lucrării.

Analiza Curții are în vedere și finalitatea Directivei, menită să descurajeze întârzierile în relațiile comerciale, ori Forul european arată că excluderea contractelor de achiziții publice de lucrări ar contraveni obiectivul actului normativ, care tutelează și raporturile între întreprinderi private și autorități publice. Nu în ultimul rând, Curtea acordă importanță deosebită expunerii de motive a Propunerii de directivă arătând cum se impune necesitatea prevenirii întârzierii la plată a autorităților publice.

Având în vedere toate aceste motive, Curtea declară că ”Articolul 2 punctul 1 primul paragraf din Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 iunie 2000 privind combaterea întârzierii efectuării plăților în cazul tranzacțiilor comerciale trebuie interpretat în sensul că un contract de achiziții publice de lucrări constituie o tranzacție comercială care conduce la livrarea de bunuri sau la furnizarea de servicii, în sensul acestei dispoziții, și intră, așadar, în domeniul de aplicare material al acestei directive.”

Av. Palade Dragoș